ionitaPoartalul de știri DELIPRESS.info a solicitat opinia experților vizavi de asumarea răspunderii de către Guvern, pentru Buget şi Politica Fiscală.

Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi cu puţin timp înainte de şedinţă.
„Reieşind din situaţia dificilă, de criză economică din Republica Moldova, există necesitatea stringentă de a lua o decizie fermă, pentru a stabiliza situaţia. În situaţia unui guvern minoritar, nu cred că trebuie să avem aşteptări privind o aprobare rapidă în Parlament. Discuţiile ar dura luni de zile, iar acest procedeu şi aşa trebuia să aibă loc cu 5-6 luni în urmă. Cred că trebuie să urgentăm”, a declarat premierul Gaburici.

Solicitat de DELIPRESS.info, Veaceslav Ioniță, fost președinte al comisiei parlamentare pentru Buget și Finanțe, a declarat că ,, Nu am mai avut așa ceva. Curtea Constituțională în Septembrie a explicat ca e ok ( cu referire la constituționalitate). Însă în asemenea circumstanțe riscul de demitere a guvernului eu le estimez mult peste 50%.”

negrutaLa rîndul său Veaceslav Negruță nea comunicat: ”Astfel de precedente cu legea bugetului nu au mai fost, și nici cu politica bugetar-fiscala.”

De asemenea fostul ministru al Finanţelor consideră că aprobarea acestor legi ”este prerogativa exclusivă a perlamentului. Cred că deputații, aleșii poporului, au dreptul constituțional să-și expună în plen opinia vis-a-vis de legea bugetului, și doar când nu există susținere politică confirmată prin vot parlamentar, atunci guvernul poate să-și asume responsabilitate asupra legii bugetului, cu riscul să fie demis.

Acesta ar fi un procedeu democratic. și nu cel ales azi, când legiuitorul este pus în fața unei dileme: să plece în sărbători cu buget aprobat sau să fie invinuit de iresponsabilitate față de bugetari, pensionari și alți beneficiari de bani publici.”

ursachiAvocatul Ana Ursachi nea comunicat ”Bugetul anual al țării se adoptă prin lege. Legile se primesc doar de parlament. Prin urmare , toate chestiile astea cu așa zisa asumare a unei asemenea prerogative de către Guvern este o aberație din punct de vedere legal, iar interpretarea unor prevederi cu care se speculează sunt doar niște proceduri trucate marca Gaburici. Deci , – bugetul se aproba prin LEGE. Strict prerogativa Parlamentului”

DELIPRESS amintește astăzi guvernul şi-a asumat răspunderea pentru Politica bugetar-fiscală şi proiectul Bugetului pentru 2015. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi cu puţin timp înainte de şedinţă.
Împotrivă s-a exprimat ministrul Educaţiei, Maia Sandu. „Sunt de acord că suntem în mare întârziere. În acelaşi timp sunt documente extrem de importante şi cred că este necesar să fie discutate în Parlament”, a declarat Maia Sandu. În replică, Gaburici a spus: „Dacă eram în octombrie-noiembrie trecut, aş fi fost de acord. Acum însă nu mai avem timp. E unicul lucru care ne face să ne grăbim cu această aprobare”.

Supus votului, proiectul a trecut cu unanimitate, fiind votat de toţi membrii cabinetului de miniştri.

Sursa: delipress.info

(116 accesari)