reginaSărbătoare în familia regală britanică. Regina Elisabeta a II-a împlineşte astăzi 88 de ani. În onoarea acestei aniversări, celebrul fotograf David Bailey i-a dedicat un portret, care a fost deja dezvăluit presei. În cei peste 60 de ani petrecuţi pe tronul Marii Britanii, Elisabeta a II-a a trecut prin momente grele, dar a cunoscut şi multe clipe de glorie.

Elisabeta de Windsor s-a născut la Londra şi a primit educaţia acasă, cu profesori particulari. S-a implicat în viaţa publică în timpul celui de-al doilea Război Mondial, când a fost trup şi suflet alături de soldaţii britanici. La 20 noiembrie 1947 s-a căsătorit cu Prinţul Phillip al Greciei şi Danemarcei, în cadrul unei ceremonii somptuoase la Westminster Abbey.

Nu a fost un mariaj lipsit de controverse. Prinţul consort era un prinţ fără regat şi, la Palat, multe voci spuneau că nu e tocmai potrivit pentru viitoarea regină.

Elisabeta de Windsor se afla într-o vizită în Kenya, când datoria a chemat-o pe tronul Marii Britanii, la doar 26 de ani. Tatăl său, regele George al V-lea, a murit la 6 februarie 1952. Ceremonia de încoronare a reginei a avut loc după mai mult de un an, la 2 iunie 1953.

Cu toate că nu are atribuţii administrative, Regina este tot timpul prezentă la acţiuni umanitare şi sociale şi prezidează mari ceremonii populare.

Suverana îşi face mereu timp să citească scrisorile pe care i le trimit supuşii.

sursa: realitatea.net

(175 accesari)