Partenerii europeni ai Republicii Moldova nu se lasă păcăliţi de aşa-numitele reforme şi lupta anticorupţie pe care încearcă să o mimeze guvernarea de la Chişinău. Totodată nu se lasă traşi pe sfoară nici cetăţenii simpli care se întreabă de ce instituţiile de drept până acum nu şi-au făcut treaba, iar în aceşti ani au fost furate miliarde din bugetul statului şi populaţia a fost sărăcită.

Declaraţiile aparţin preşedintelui Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, şi a fost făcută aseară în cadrul Cabinetului din Umbră de la Jurnal TV. Liderul DA a avut, în ultimele zile, mai multe întrevederi cu oficialii europeni.

„În trei zile am fost în cele trei capitale europene: Luxembourg, Bruxelles şi iată că dacă nu am reuşit la Strasbourg, a venit el la noi. Am avut o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, cel care a stabilit cel mai bine diagnosticul pentru Republica Moldova, că e un stat captiv. Încrederea noastră, şi vorbesc aici de opoziţa extraparlamentară, creşte. Oamenii de acolo înţeleg foarte bine realităţile de aici. Nu mai reuşesc să-i păcălească nici cu reforme şi arestări mimate şi nici cu expulzarea aşa-zişilor diplomaţi. Îşi dau seama că au investit multe aşteptări şi speranţe, dar din păcate aşa-zisa guvernare proeuropeană a făcut mai multe în defavoarea RM decât putea să facă o opoziţie geopolitică prorusă”, a declarat Andrei Năstase.

Referindu-se la valul de arestări din ultima, preşedintele Platformei DA a spus că este un circ în care nu crede nimeni, nici pe plan intern, nici pe cel extern. Pentru a fi credibil, Plahotniuc ar trebui să înceapă cu sine şi anturajul său, a accentuat Andrei Năstase.

„Am avut mai multe discuţii cu oamenii, nimeni nu crede. Întrebarea pe care şi-o pune toată lumea este „de ce astăzi?”, dacă aceste lucruri s-au întâmplat acum câţiva ani. Cum s-a întâmplat că atât timp au fost furate miliarde din vistierea statului, din bugetul municipal? Cineva, adică Plahotniuc, a deţinut controlul asupra CNA, PG, CNPF, asupra tuturor instituţiilor care trebuiau să vegheze asupra bunei desfăşurări a sectorului bancar, dar au permis ca ţara noastră să ajungă falimentară, să fie sărăcită populaţia. Cei care au luat un credit să trebuiască să-l întoarcă mai scump de două ori.

De ce oamenii noştri au trebuit să plece peste hotare? De ce, după atâţia ani, anume acum vrea să ne fericească? El vrea să ne facă justiţie, să ni-l arate în cătuşe pe Filat, pe Chirtoacă. Într-o bună zi va veni şi timpul lui Leancă. Dacă vrei adevărată justiţie, dacă vrei adevărată combatere a corupţiei, lupta trebuie să pornească de la anturajul tău. Este un circ în care nu crede nimeni, nici cei de acasă şi nici cei de peste hotare”, a menţionat Andrei Năstase.

Sursa:jurnal.md

(19 accesari)