La 13 septembrie curent, Ministerul Sănătăţii a organizat, la Moldexpo,  Conferinţa ştiinţifico-practică „Nicolae Testemiţanu, personalitate notorie, cu aptitudini manageriale deosebite, savant şi pedagog prin vocaţie, patriot şi mare iubitor de neam”. , în memoria patriarhului medicinii autohtone, academicianului, Omului, care şi-a iubit Baştina şi poporul truditor.

  Catedra „Medicină socială şi management sanitar N. Testemiţanu” a pregătit o serie de materiale consacrate acestui eveniment, deoarece la 1.08.2017 s-au împlinit 90 de ani din ziua naşterii academicianului şi anul 2017 a fost decretat „Anul Nicolae Testemiţanu”.

Participanţii la conferinţă s-au bucurat mult când au făcut cunoştinţă cu programul conferinţei, atât de bine ilustrat şi alcătuit de către minister, în care era stipulat că conferinţa va fi moderată de către noul ministru, dna Stela Grigoraş, pe care o vedem numai la televizor. La fel ne-am bucurat că, conform  programului, vom avea onoarea să ni se adreseze cu un cuvânt de salut şi prim-ministrul Pavel Filip. În sfârşit, ne-am gândit noi, o să-i vedem pe viu pe cei care poartă răspunderea de sănătatea poporului şi vor veni cu un mesaj către  cei care duc povara problemelor medico-sociale şi ne vor asculta păsul şi doleanţele noastre. Dar n-a fost să fie. Ne-a căzut bucuria în scârbă.

În locul participării susnumiţilor demnitari, ne-a onorat cu prezenţa Valentina Buliga, preşedinte al Comisiei protecţiei sociale, sănătate şi familie a Parlamentului RM; viceministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Liliana Iaşan, care, în luările lor de cuvânt, ne-au mulţumit pentru munca depusă atât pe plan ştiinţific, cât şi pe cel practic.

Vreau să menţionez că discursurile au fost foarte laconice, spuse din suflet şi au fost primite de către auditoriu cu mare interes. Ştiu doamnele cum să ne mobilizeze la muncă. Ne-au mulţumit pentru faptul că nu părăsim ţara, că supravieţuim cu salariile mizere, adică… de râsul lumii. Cu alte cuvinte, ne-au urat succes şi răbdare. Noi, la rândul nostru, le-am dorit din suflet să aibă salarii şi mai mari. Ne-am mulţumit şi cu aceasta, ţinând cont că nemulţumitului i se ia darul

Am sperat ca în luările noastre de cuvânt să le spunem ce ne doare, să înaintăm propuneri concrete ce trebuie de făcut pentru a ieşi din impas, că doleanţele noastre vor fi transmise demnitarilor şi toate astea pentru a-i ajuta să amelioreze situaţia catastrofală din sistemul Sănătăţii  şi a Protecţiei sociale şi poate că lucrurile se vor urni din loc, că reformele merg înapoi, în loc să meargă înainte, că am obosit să hrănim populaţia cu promisiuni deşarte…

Dar, ca să vedeţi, după ce ne-au urat sănătate şi voie bună, „urătorii” au părăsit sala. Am rămas „singuri în faţa dragostei”.

Noi am avut de gând să informăm Parlamentul şi Guvernul despre situaţia reală creată în sistem şi să înaintăm unele propuneri concrete pentru a o depăşi. Deoarece cercetările ştiinţifice şi părerile medicilor din teritoriu, care vin la perfecţionare vor fi luate în considerare la întocmirea programelor ministerului.

Dacă ne-aţi ignorat, am hotărât să vă aducem la cunoştinţă  prin intermediul mass-media unele sugestii.

Aşadar, medicina primară degradează. Medicii  de familie care, conform canoanelor medicale, sunt obligaţi să apere sănătatea familiei. Sunt supraîncărcaţi cu lucru de rutină. Sunt controlaţi de minister, CNAM, Centrul de sănătate publică, administraţia instituţiei etc. Au o sumedenie de dări de seamă, care îi împiedică să se ocupe cu profilactica, planificarea familiei, vizita la domiciliu, investigaţii şi tratamentul bolnavilor.

Numai câte formulare primesc aceşti chinuiţi lucrători medicali din teritoriu, de la instituţiile republicane de cercetări ştiinţifice, cu permisiunea ministerului, pentru disertaţiile doctoranzilor. Ca să nu fiu învinuit că induc lumea în eroare (adică spun minciuni) sau un exemplu:

În republică a fost expediat un formular cu o serie de întrebări pentru a preciza cauzele morbidităţii şi mortalităţii populaţiei cu un volum de lucru foarte mare din partea celui ce pretinde la titlul ştiinţific. Dar povara a fost pusă pe umerii asistentelor medicilor de familie. Expun numai două poziţii din formular: Câţi fumători sunt în fiecare sat (bine că nu i-au divizat după sex), şi a doua – câţi obezi are localitatea (bine că n-au indicat şi greutatea suferindului). Sărmanii, s-au bucurat că li se cer datele pe 3 ani, nu pe 10 – cum procedează, nu de alta, dar minciuna ar fi fost mult mai gogonată.

Când şefii Centrelor de sănătate s-au revoltat că n-au posibilitate să îndeplinească formularul, directorul Asociaţiei medicale teritoriale le-a recomandat să tacă şi să pună din capul lor cifrele ca răspuns la întrebări, că, cică, nimeni nu-i va controla şi că aceasta este pentru disertaţie (a cui n-a spus). Iaca aşa se face ştiinţa. Şi trebuie să ne mândrim că Moldova ocupă unul dintre primele locuri în lume în ceea ce priveşte numărul de doctoranzi în ştiinţă, academicieni, generali şi alcoolici pe cap de locuitor.

Nu mai bine stau lucrurile în spitale, unde 40-50 la sută din paturi nu sunt acoperite financiar de către CNAM şi stau fără pacienţi, bine luminate şi încălzite.

Structura morbidităţii, de când am trecut la economia de piaţă s-a schimbat. Unele maladii sunt în scădere, altele – în creştere.

Stresurile şi sărăcia au provocat infarctul, ictusul, diabetul zaharat, cataracta şi alte maladii. La secţiile respective s-au creat rânduri de luni şi ani de zile, pe când profilul chirurgical s-a micşorat considerabil, dar paturile rămân aceleaşi. Se cere restructurarea paturilor şi mărirea costului cazului tratat. Nu se simte o conlucrare viabilă între Centrul Republican de Sănătate Publică, fostul Minister al Mediului, Apele Moldovei, Sectorul Silvic şi, desigur, Ministerul de Interne în ce priveşte ocrotirea mediului ambiant  (murdărie, gunoiştile, intoxicarea fântânilor, bazinelor acvatice cu deşeuri, fecale etc.), care acţionează asupra sănătăţii populaţiei.

Dar ce se întâmplă în sectorul agricol? Erbicidele, pesticidele, fel de fel de otrăvuri, care nu sunt controlate de nimeni şi nimeni nu poartă răspundere cum sunt ele folosite.

Noi, medicii, vedem numai consecinţele – morbiditatea, invaliditatea şi mortalitatea populaţiei în urma acestor fărădelegi.

Ce ar fi făcut N. Testemiţanu dacă ar fi în viaţă şi ar fi fost ministru? În primul rând, ar duce la bun sfârşit ceea ce a început el cu 50 de ani în urmă. Ar crea condiţii normale serviciului ambulatoriu, începând de la punctele medicale, oficiilor medicilor de familie şi Centrelor de Sănătate, majoritatea amplasate în ambulatoriile pe care el le-a recomandat renovându-le cu aparataj contemporan şi metode de investigaţii, tratament şi reabilitare ale pacienţilor.

Cum spunea el că ţăranul nostru trebuie să primească asistenţă medicală în comunitate. Toate serviciile, după posibilitate, să fie acordate pe loc, cum ar fi fizioterapia, masajul, perfuzii, să fie un punct farmaceutic cu medicamente de primă necesitate etc.

Banca Mondială ne-a ajutat să realizăm multe lucruri, dar mai avem  multe de făcut. În primul rând, să ne schimbăm atitudinea faţă de pacient. Să-l ascultăm, să-l îndrumăm cum să-şi păstreze sănătatea. În ceea ce priveşte sistemul spitalicesc, aici e nevoie urgent de o reformă radicală. Fiind ministru, N. Testemiţanu a abordat problema comasării ambelor ministere, care se ocupă cu ocrotirea sănătăţii populaţiei. Azi pacientul este bolnav, mâine poate deveni invalid, astăzi se află pe patul spitalului, mâine are nevoie de un pat social, de un azil, de aceea responsabil trebuie să fie unul, nu doi.

Acum, când s-au unit aceste două ministere, ar fi posibil să restructureze sistemul spitalicesc, făcându-l cu 4 niveluri. Transferând paturile nefolosite din spitale în fostele circumscripţii săteşti ca paturi medico-sociale pentru bolnavii cronici, care necesită nu 6-10 zile de tratament, ca în prezent, dar o perioadă mai îndelungată, să fie deschis un azil pentru  bătrâni şi paturi paliative. Astfel, această categorie de pacienţi n-ar sta în rânduri pentru internare, n-ar bate drumuri până în centrele raionale, dar ar primi pe loc acelaşi volum de tratament, având la mână indicaţiile medicilor specialişti.

În ceea ce priveşte nivelul doi, acestea sunt spitalele raionale. În ele de păstrat secţiile de terapie, chirurgie, ginecologie şi obstetrică, boli contagioase, pediatri, geriatrie şi secţii paleative, cu aprecierea volumului de asistenţă medicală în fiecare secţie. De selectat contingentul de bolnavi, care necesită tratament în centrele regionale (judeţene) de nivelul trei (Edineţ, Soroca, Orhei, Comrat, Cahul, Bălţi, Tighina, Chişinău, Hânceşti), care vor păstra serviciile enumerate în raioane şi vor avea secţii specializate ca: cardiologie, endocrinologie, oftalmologie, otorinolaringologie, urologie şi altele, după necesităţi.

Şi, în sfârşit, de organizat două centre republicane de performanţă – Chişinău şi Bălţi. Asta e uşor de spus, dar greu de înfăptuit, pentru că se împotrivesc şefuleţii de diferite niveluri, care au copii şi nepoţi în guvern şi bunici şi unchi în parlament  şi care îi informează că este bine aşa când ~40%  din fondul de salarizare merge la administraţie. Aduceţi-vă aminte de comasarea instituţiilor republicane şi de reforma spitalicească care a fost ţinută în sertar de către viceprim-ministrul dl Gheorghe Brega un an de zile, iar acum este stopată în Parlament. Ca exemplu putem lua mun. Chişinău, care a dat tonul reformelor, implementând recomandările ştiinţifice şi cele ale partenerilor europeni, după venirea dlui Mihai Moldovanu la şefia Direcţiei Sănătăţii cu ajutorul Partidului Liberal şi prin forţă fizică a stopat reformele.

De ani de zile şefii Centrelor Medicilor de Familie cer autonomie financiară, ca să nu depindă de directorii Asociaţiilor Medicale Teritoriale, care sunt 5 la număr şi încă o droaie de adjuncţi cu salarii solide, care ţin pâinea şi cuţitul în mâini, împărţind sursele financiare pe bunul lor plac.

Lichidând AMT (Asociaţiile Medicale Teritoriale), până la 10-15% din fondul de salarizare, ar fi de folos la remunerarea muncii personalului medical. AMT, care au contribuit la implementarea reformelor în medicina primară, acum sunt depăşite, devenind frâna reformelor.

Dacă eşti de la PL, susţii Direcţia Sănătăţii, primeşti suficiente surse financiare. Dacă nu – descurcă-te cum poţi! În raioane, demult Centrele de Sănătate au primit autonomie financiară.

  1. Moldovanu şi-a început „activitatea” de la Cadastru, apreciind terenurile instituţiilor medicale, pe care le-a şi început a amputa (Maternitatea nr. 2) cei care se împotriveau erau eliberaţi din funcţii şi înlocuiţi cu membrii de partid. Şi-a acaparat una din cele mai frumoase clădiri cu o arhitectură istorică din componenţa Spitalului Clinic municipal nr. 1. Instituţiile medicale au fost apreciate după amenajarea oficiilor (birourilor, sediilor) conducătorilor, nu după starea bazei materiale. Personal şi-a renovat cabinetul după stil european ca un apartament, izolându-se de subalterni. A încălcat legea, lipsindu-i pe directorii instituţiilor de dreptul la licitaţii (reparaţii, tehnica medicală, medicamente etc.). Cam vă pricepeţi de ce? Iaca aşa înţelege reformele Partidul Liberal, ca atunci când ai să fii nevoit să părăseşti postul să nu pleci cu mâna goală.

Reformele întârzie pentru că (spre bucuria cuiva) ne grăbim să schimbăm miniştri. De la Independenţă până în prezent avem 12 miniştri, adică, un ministru la 2 ani, care s-au şters pe la gură cu drapelul ţării (că dacă îl sărutau poate nu ajungeam unde am ajuns).

Nicolae Testimiţanu a fost ministru 6 ani, dintre care în primii 2 ani a pregătit Concepţia şi legislaţia necesară şi apoi a început reformele, care după plecarea lui au încetinit, iar unele au fost totalmente stopate. El ar interzice încheierea contractelor cu cabinetele private, păstrând numai pe cele care oferă investigaţii ce lipsesc în sistem. Avem mult aparataj nou care rugineşte prin subsoluri. Ministerul cunoaşte foarte bine acest lucru. Noul ministru, în primul an scoate la iveală gafele precedentului, iar în al doilea – îşi pregăteşte valiza de plecare prin uşa din dos pe neobservate.

De ce n-ar fi o lege ca fiecare demnitar de stat să facă o dare de seamă (pe care ei tare o iubesc şi o cer de la noi) că dacă nu şi-a îndeplinit promisiunile să fie lipsit de îndemnizaţiile prevăzute de legislaţie şi să nu se mai întoarcă la locurile precedente. Ar dispărea rândul atât de lung ai doritorilor de aventuri. Dar nu putem spune că ei nimic nu fac schimbări vădite la intrarea în sediul Ministerului – s-a instalat o pază severă, dacă ai avut noroc şi ai pătruns în sediu  nu poţi intra la niciun colaborator, toate uşile-s blocate…

Dar ce problemă a apărut acum la Ministerul Sănătăţii, nu ştiu cum stau treburile în celălalt minister unde poţi pătrunde numai cu Kalaşnikov. Este problema standului cu fotografiile foştilor miniştri, unde spaţiul este ocupat. Pentru a face loc ori lărgim peretele sau micşorăm portretele.

Dacă aceeaşi situaţie şi la celălalt minister avem o propunere: de amplasat un stand în scuarul dintre cele două ministere să fie în văzul tuturor. Cu un spaţiu rezervat fiindcă lumea nu se termină aici.

Şi încă o propunere pentru doamna ministru să-şi aleagă echipa de specialişti tineri care au activat ca medici practici la una din instituţiile medicale. Nu după cunoaşterea limbii engleze.

Dl ministru Nicolae Testemiţanu alegea tineri din teritoriu care ştiau limba de stat şi cea de la bucătărie, dar care au activat nu mai puţin de 3 ani în una şi aceeaşi instituţie medicală.

Straniu, dar limba română era socotită ca limbă străină. Cei ce o traduceau în moldovenească primeau 15% onorar.  Frumos, nu? Echipa ministerului nu trebuie schimbată cu demisia lui. Ea trebuie să poarte răspundere în faţa guvernului pentru ceea ce se petrece în minister. Astăzi nimeni nu răspunde de nimic. Se simt ca sezonieri şi dau vine pe precedenţi.

Ministrul trebuie să-şi numească conducătorii instituţiilor republicane,  municipale, orăşeneşti şi raionale cu consimţământul administraţiilor locale. Concursul a fost inventat de comunişti pentru a-şi promova membrii de partid. Asta e o mascaradă. Vine din raion un pretendent cu recomandare de la Consiliul local, susţinut de colectivele medicale, dar aici îl aşteaptă alt candidat de la partidul de guvernământ care „câştigă” concursul şi vine cu de-a sila în colectiv. Câte dosare sunt în instanţa în rezultatul concursurilor?

Concursul stimulează corupţia cu care mimăm că ducem o luptă pe viaţă şi pe moarte. Ministru ar trebui să-şi formeze un consiliu obştesc din societatea civilă din specialişti experimentaţi cu care măcar odată în trimestru să se adune să discute pe problemele ce apar în societate şi în sistemul medico-social.

De simplificat indicatorii statistici. De apreciat activitatea după natalitate, morbiditate, invaliditate sau mortalitate.

Aceasta ne doare şi am vrut s-o spunem pe viu, dar, cu regret, am izbutit numai prin intermediul mass-media.

Dar poate e şi mai bine. Lasă lumea să ştie. Dacă s-ar face reformele reale şi raţional, s-ar folosi surele financiare alocate de guvern şi a cele două fonduri (medical şi social) şi am micşora căciula administrativă care papă până la 40% din fondul de salarizare, am putea mări considerabil  remunerarea muncii, colaboratorilor care duc povara pe spatele lor cu un salariu mizer. Vă asigur că nimeni nu va emigra în alte ţări mai calde.

P.S. Un cunoscut, citindu-mi manuscrisul, mă întreabă dacă nu mă tem să-l public.

I-am răspuns că la vârsta mea am dreptul la libera exprimare. Mă tem să ţin în mine totul ce simt că pot să mor de ciudă.

Nu mă tem de dosare penale, de „mascaţi”, nici de puşcărie. Din copilărie mă tem de bătaie că pot să capăt o pneumonie şi finalul să fie tragic, având aşa străjeri  ai legii. Dar mulţi se tem să spună tot ce simt.

Îmi aduc aminte de Congresul al XXII-lea, cel mai secretizat congres al PCUS, când Nichita Hruşciov a dezvăluit cultul personalităţii lui Stalin şi consecinţele lui. În sală erau cei mai neînfricoşaţi delegaţi ai partidului, la care li s-a ridicat chica ţăpoi, când, la finele raportului, din sală s-a auzit un glas: „Nichita Sergheevici, Dvs. aţi fost membru al Biroului CC, de ce aţi tăcut?”. Hruşciov a strigat: „Cine a pus întrebarea?”. În sală s-a făcut o linişte mortală. Atunci el a spus: „Aţi înţeles de ce?”. Bătrâneţea este o artă de a camufla  frica, fără a o da pe faţă.

Dumitru NOROC, conf. univ.,

deputat în primul Parlament, Om Emerit

(38 accesari)