Alexandru Slusari: „Ne-am angajat în luptă nu pentru noi, ci pentru binele oamenilor şi o vom duce până la capăt, indiferent de vitregia circumstanţelor create de o guvernare mafiotă”
Vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, a venit cu o replică petru comentatorii politici care au stat ani de zile alături de cei care sunt astăzi la guvernare, au asistat la capturarea statului şi care au avut toate posibilităţile să lupte cu regimul oligarhic în faza lui incipientă, din interiorul sistemului, însă au preferat să nu o facă pentru a-şi păstra confortul.
„Accept orice critică argumentată în adresa opoziţiei antioligarhice. Noi nu suntem cei mai experimentaţi în politică. Foarte mulţi oameni din Platforma DA n-au vrut să-şi schimbe activitatea lor profesională pe cea politică. Dar nu accept critica din partea oricui. Mai ales, de la unii comentatori politici, care până nu demult au fost fruntaşi şi chiar deputaţi PD şi au asistat la procesul capturării statului în perioada 2010 – 2014. N-am auzit atunci niciun cuvânt de la persoanele respective despre oligarhizarea statului, despre pericolul lui Plahotniuc şi schemele lui criminale. Unul dintre aceşti critici, care acum cu orice ocazie ne citeşte lecţii şi oftează la gândul că opoziţia ar accepta participarea în alegeri după sistemul nou electoral, în 2013 a votat pentru acelaşi sistem mixt propus de Plahotniuc. Şi nici măcar nu şi-a cerut scuze public pentru acest gest.
Mai mult decât atât, aceşti comentatori se fac a nu vedea că Platforma DA este consecventă în lupta împotriva mixtului tandemului Plahotniuc – Dodon şi pe plan intern şi extern, sprijinind şi iniţiativa societăţii civile de a iniţia un referendum privind anularea acestui sistem antidemocratic. Toată critica se rezumă la ideea abstractă precum că opoziţia nu ar avea o agendă proprie.
Sunt ignorate cu desăvârşire iniţiativele punctuale ale Platformei DA, preponderent de ordin social-economic şi privind combaterea corupţiei, cu care formaţiunea noastră vine săptămânal în cadrul conferinţelor de presă şi care nu conţin nici un gram de geopolitică sterilă. Nu sunt observate zecile de proteste, organizate de opoziţia extraparlamentară în comun cu societatea civilă. E posibil ca ceea ce am făcut noi să fie insuficient. Probabil că este loc de mai bine în activitatea noastră. Suntem gata să acceptăm propuneri CONCRETE şi REALE, dar nu constatări STERILE de la persoane care au avut toate posibilităţile să lupte cu regimul oligarhic în faza lui incipientă, din interiorul sistemului, însă au preferat atunci să nu iasă din confortul personal.
Şi încă ceva pentru aceşti şi alţi deontologi de pe tuşă şi din tribune. Ne-am angajat în luptă nu pentru noi, ci pentru binele oamenilor şi o vom duce până la capăt, indiferent de vitregia circumstanţelor create de o guvernare mafiotă”, a punctat Alexandru Slusari.
Sursa:jurnal.md
(67 accesari)
GABURICĂ GÂNDEȘTE NESTANDART, DAR NU ÎNTOTDEAUNA…
De ce oligarhul Plahotniuk se arată atât de fascinat de agramatul Chiril Gaburici? Fiindcă Chiril Gaburici gândește nestandart, ca și el însuși, marele uzurpator și
păpușar, Plahotniuk. De ce să muncească omul, ca să susțină bacalaureatul? Oare nu-i mai plăcut să puie ceva gologani de-o parte și să falsifice diploma de bacalaureat?
De ce să transpire zubrind ca prostul și să absolvească o universitate normală? Cu atât mai mult, că fără bacalaureat îi va fi destul de greu, dacă nu chiar imposibil? Oare nu-i mai convenabil să găsească o „poiată” nelicențiată, ca așa numita universitate slavonă, cu atât mai mult, că acolo poate „studia” și la fără frecvență? Și ce poate fi mai dulce pentru un student dugliș, ca învățarea fără bacalaureat,
fără frecvență, într-o „poiată” slavonă nelicențiată și de facto studiile fără știință și de fapt fără studii?
Un pas nestandart, dar nu chiar cel mai nestandart al expremierul Chiril Gaburici a fost fotografierea sa, cocoțat pe clădirea Guvernului cu echipa sa, imediat după ce și-a anunțat demisia. Adică, bre moldoveni, savanți de toate felurile, de toate nivelurile și din toate universitățile voastre „beșinoase”, eu, „nedoucika” Chiril Gaburici am fost deasupra voastră, a tuturor și voi rămâne, chiar dacă numai în fotografia de pe clădirea Guvernului.
Gaburică gândește nestandart, dar nu totdeauna. În cel mai important moment din viața lui de șarlatan și „nedoucikă”, când poporul moldovenesc a avut atât de mare nevoie de gândirea lui „nestandartă”, studentul „nesostoiavșiisea” Chiril Gaburici a procedat cât se poate de standart. Asemenea predecesorului său, foarte „simplu” și prost cu studii, exprimul ministru Iurie Leancă a mai transferat câteva sute de milioane de dolari din Tezaur în bâncile controlate de escrocul Ilan Shor, unde acesta aștepta cu nerăbdare să le fure.
Adevărată ironie a sorții pentru poporul moldovenesc. Acum, atât fostul foarte simplu și foarte prostul prim ministru Iurie Leancă, ca Vice prim-ministru pentru Integrare Europeană, cât și „nedoucika” cu diploma de bacalaureat falsă, fostul prim ministru Chiril Gaburici, ca Ministru al Economiei şi Infrastructurii, se întâlnesc în ultimul guvern de buzunar al oligarhului Plahotniuk. Așa dar, ambii foști prim miniștri, care au contribuit în mare măsură la furtul celor peste 2,5 miliarde de dolari din averea poporului moldovenesc se găsesc în componența guvernului de buzunar al oligarhului Plahotniuk. OARE ACEASTA NU-I CEA MAI BUNĂ DOVADĂ, CĂ ȘI CEA MAI MARE PARTE A BANILOR FURAȚI LA JAFUL SECOLULUI ESTE LA OLIGARHUL UZURPATOR PLAHOTNIUK?